Caraş-Severin, Romania

BUCHIN – La această oră, pe DN 6, la intrarea în localitatea Buchin, se circulă dirijat pe un singur sens de mers, în urma producerii unui accident rutier cauzat de nerespectarea distanţei între vehicule, patru maşini fiind prinse în carambol. Incidentul s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 7.45, când două autoturisme care circulau dinspre Băile Herculane spre Caransebeş s-au lovit unul de celălalt.

„Din aceeași cauză, alte două autoturisme care circulau în aceeași direcție au intrat în coliziune față-spate cu cele două vehicule avariate și oprite pe partea carosabilă. În urma accidentului o persoană a fost rănită ușor, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. În continuare, polițiștii Biroului Drumului Naționale și Europene fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului. Circulația în zonă a fost oprită pe ambele sensuri de mers aproximativ 30 de minute, la această oră circulându-se dirijat pe un sens. Polițiștii rutieri reamintesc că fiecare conducător al unui vehicul care circulă în spatele altuia este obligat să păstreze o distanţă suficientă faţă de acesta, pentru evitarea coliziunii, în situaţia când cel din faţă reduce viteza sau frânează brusc. Prin spaţiu de oprire se înţelege distanţa parcursă din momentul sesizării obstacolului până la oprirea vehiculului“, ne informează IPJ.