Caraş-Severin, Romania

În urma unei hotărâri mai vechi a Consiliului Local Reşiţa, pensionarii cu vârsta de peste 70 de ani beneficiază de gratuitate la transportul în comun pe raza municipiului.

Dacă până nu de mult pensionarii trebuiau să se prezinte la sediul Prescom pentru a primi o legitimaţie pe baza căreia puteau circula, după respectiva hotărâre, pentru a călătorii gratuit cu tramvaiul sau autobuzul au nevoie doar de talonul de pensie, scăpând astfel de cozi şi de drumuri inutile.

Numai că, „bătăile de cap“ s-au transferat la societatea responsabilă de transportul în comun: Prescom Reşiţa. „Pensionarii circulă pe gratis, dar cineva tebuie să deconteze şi cheltuielile“, a declarat Florin Glava, directorul general societăţii. Zis şi făcut. Tot prin hotărâre de consiliu local, la momentul respectiv s-a decis subvenţionarea unui număr de 2.400 de abonamente la un preţ de 39 de lei, pentru fiecare abonament.

Între timp, s-a mai aprobat o hotărâre prin care numărul abonamentelor subvenţionate, precum şi valoarea acestora a scăzut. În loc de 2.400, s-a trecut la 2.100 şi în loc de 39 de lei, s-a scăzut la 34 de lei.

„Nu înţeleg de ce s-a făcut această mişcare. Numărul pensionarilor nu a scăzut, iar abonamentul a rămas la acelaşi nivel“, a mai spus Glava. Mai mult, se pare că numărul real al pensionarilor cu vârsta de peste 70 de ani e de peste 6.000. „Am făcut mai mult adrese şi pe această temă, dar până acum nu am primit nimic“, a concluzionat directorul Prescom.

Doina Rolea

[email protected]