REŞIŢA – Miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, a abordat subiectul listelor cu alegătorii din România, exprimându-şi totodată opinia vizavi de referendumul de la finele lunii iulie.
„Joi, are loc o întâlnire cu primarii din judeţ pentru a discuta despre evidenţa electoratului. Zilnic se vor colecta informaţii ce se vor transmite la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de date din cadrul M.A.I. Trebuie să ştim câţi alegători sunt în România pentru că este inadmisibil ca o ţară să nu ştie ce populaţie are. Statistic vorbind, dacă în România ar fi 18.200.000 de cetăţeni cu drept de vot, atunci populaţia ar trebui să fie de 22.600.000 de locuitori, un număr care nu s-a înregistrat nici pe vremea lui Ceauşescu“, spunea şeful CJ.
Frunzăverde a menţionat că numai dacă ne raportăm la sporul negativ, din ultimii 20 de ani, fără a mai socoti numărul celor care au renunţat la cetăţenie sau au plecat în străinătate, populaţia a scăzut foarte mult. Cifrele spun că, în medie pe an, au murit câte 60.000 de persoane. Acesta a mai întrebat de ce nimeni nu s-a sesizat la nivelul administraţiei centrale cu privire la acest aspect şi de ce nu s-a ţinut cont de recensământul de anul trecut, concluzionând că „probabil pentru că nimănui nu i-a convenit să aibă mai puţini consilieri locali, consilieri judeţeni, deputaţi. Şi iată rezultatul!“
Sorin Frunzăverde mai spunea că „ar trebui să ne îngrijoreze că, pentru prima dată, suntem în afara cadrului electoral consacrat de UE, prin existenţa acelui cvorum de jumătate plus unu, o condiţie ce nu are ce căuta la un proces de vot. Şi suntem şi în afara spaţiului democratic european, prin neparticipare. Cred că liderii europeni în privinţa aceasta ar trebui să fie îngrijoraţi. De ce acum nu contează cei care au participat ci cei care nu au participat?“
Despre părerile liderilor europeni, Sorin Frunzăverde a mai precizat: „Nu cred că există vreun lider european care să spună că neparticiparea la vot este criteriul prin care cineva poate fi confirmat ca preşedinte. Toţi aceşti lideri europeni sunt aleşi prin participare la vot, aşa că neparticiparea trebuie să îi îngrjijoreze când exprimă opinii. Până la urmă, cea mai importantă opinie este cea a poporului român, pentru că 87 la sută dintre cei care au venit la vot îi cer lui Traian Băsescu să plece. Acesta este cel mai important lucru pe care l-a dat referendumul, acel procent de 87% contează de fapt. Dincolo de gâlceava publică, specifică nouă, reuşim să uităm de milioanele de oameni care au votat. Din nefericire, există oameni politici în România care încearcă să ne spună că un preşedinte infirmat de şapte milioane de voturi trebuie să revină cu fruntea sus la Cotroceni. Constituţional, tot acest referendum a fost valabil, iar Curtea Constituţională are o responsabilitate majoră în modul de apreciere al acestei situaţii“.
Nina Curiţa
