Caraş-Severin, Romania

Lucrările la drumurile din judeţ realizate de Consiliul Judeţean şi de Direcţia de Drumuri şi Poduri Timişoara sunt în plină desfăşurare, fapt susţinut în cadrul ultimei conferinţe de presă de către preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde. Pentru reabilitarea DJ 581 Reşiţa – Giurgiova, DJ 582 Reşiţa – Văliug şi DJ 608 A Caransebeş – Telescaun lucrările au fost scoase la licitaţie şi adjudecate. Valoarea totală a acestora este de 9.354.240 de euro. „Vom scoate pe SEAP alte două lucrări: DJ Slatina Timiş – Văliug şi Giurgiova – intersecţia cu Secăşeni, caietele de sarcini fiind pregătite“, a precizat preşedintele CJ.

DRDP efectuează în Caraş-Severin lucrări de reabilitare (82.450.723 de euro), de investiţii (în valoare de 274.616.976 lei), de consolidare (274.352.977 lei) şi de întreţinere aferente acestui an (6.712.703 lei). Printre lucrările aflate în derulare se numără variantele de ocolire ale localităţilor Mehadia şi Domaşnea şi consolidarea drumurilor Orşova – Moldova Nouă şi Pojejena – Socol. În 2010 vor începe şi lucrările la varianta de ocolire a Reşiţei.  În septembrie 2009 sunt programate să înceapă lucrările pentru asfaltarea drumurilor principale ale Reşiţei care au trecut în administrarea DRDP. „În acest moment, banii pentru lucrări sunt mulţi, iar volumul de lucrări e mare“, a încheiat preşedintele Sorin Frunzăverde.

Licitaţii
Şi pentru că am amintit de licitaţiile adjudecate pentru lucrările la drumurile Reşiţa – Văliug, Reşiţa – Giurgiova şi Caransebeş – Telescaun, trebuie să precizăm că acestea au stârnit nemulţumiri în rândul unor firme care au oferit preţuri mici pentru aceste lucrări. Una dintre aceste firme ne-a trimis la redacţie listele cu firmele participante, punctajele obţinute de fiecare firmă, clasamentul acestora, preţurile oferite etc. Nu le dăm publicităţii deoarece încă nu a trecut termenul de contestare a acestor licitaţii. Avem timp după…

De exemplu, înştiinţarea trimisă de Direcţia de Administrare a Patrimoniului unei firme care a pierdut licitaţia arată că: „… în urma analizei ofertelor depuse, oferta dvs a fost respinsă ca fiind inacceptabilă deoarece prezintă un preţ neobişnuit de scăzut (…)“.

Nedumeriţi de o astfel de justificare, l-am contactat pe şeful comisiei de licitaţii, vicepreşedintele CJ Ionesie Ghiorghioni, care ne-a spus: „Vrem să eliminăm sindromul celui mai mic preţ. E adevărat că unele firme adjudecă lucrări la preţuri mici, iar apoi nu mai le pot continua pentru că nu mai au bani. Sau, le continuă dar rezultă lucrări de proastă calitate. Există şi o hotărâre de guvern care arată că dacă preţul cerut de firmă e mai mic decât 85% din proiectul iniţial, firma nu are cum să câştige“.

Întrebat dacă e întâmplător faptul că una din firmele câştigătoare e din Băuţar, şeful licitaţiilor ne-a spus: „A câştigat o firmă foarte serioasă. Nu am eu nici o legătură cu această firmă. În plus, vrem ca societăţile din judeţ să câştige cât mai multe proiecte pentru ca banii să rămână aici, în Caraş-Severin, nu să plece tot spre alte părţi“.

Nina Curiţa
[email protected]