REȘIȚA – Faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la șah, la gimnaziu, a avut loc la Reșița, în perioada 27-29 mai, iar Christian-Arrydan Tamaș a reușit să se claseze pe treapta a treia a podiumului!
Tamaș este elev la Colegiul Național „Traian Doda” din Caransebeș. Cealaltă reprezentantă a Caraș-Severinului, Anca Maria Tecliș, de la Școala Gimnazială „Marius Șandru” Reșița, s-a clasat pe locul 13 la finalul întrecerii. Competiția s-a desfășurat în sala de sport a Liceului Teoretic „Traian Vuia” din Reșița.
„Suntem bucuroși că ministerul ne-a încredințat faza națională la această olimpiadă şi sper că ne-am ridicat la înălțimea așteptărilor celor care au participat. Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, în parteneriat cu Primăria Reșița, Consiliul Local Reşiţa, Liceul Teoretic Traian Vuia și Asociația Județeană de Şah Caraș-Severin, s-a ocupat de organizarea acestei competiții. Ne-am bucurat de faptul că cei mai buni jucători tineri de șah din țară au venit la Reșița, mai mult decât atât, ne-am bucurat foarte mult atunci când județul Caraș-Severin a avut un reprezentant pe podium. Le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit”, a declarat prof. Sorina Corcoaţă, inspector școlar pentru Educație fizică și sport.
„Organizarea pe latura tehnică a acestei competiții majore a fost un examen de maturitate pentru Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin. A fost o onoare pentru judeţul nostru să organizeze o fază națională a ONSȘ și ne bucură faptul că Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a avut încredere în noi și s-a înscris pentru organizarea acestei competiții. Au fost condiții foarte bune aici, în sala de sport a Liceului Teoretic <<Traian Vuia>> din Reșița. Materialele de concurs pe care le-am adus sunt nou-nouțe, special achiziționate pentru această competiție. Asemenea materiale se folosesc și la competițiile omologate FIDE. S-au asigurat aşadar toate premisele pentru o competiție desfășurată în parametrii cei mai înalți. Arbitrii au fost și ei foarte experimentați: maestra sportului Rodica Vasiliu, Mihai Bolintiş, Gheorghe Hock, Daniel Pădurean, Adina Maria Teodorescu și Alexandru David Korcsek. Aceștia sunt arbitri cu experiență și cred că totul a decurs foarte bine. S-au întrecut la Reșița cei mai buni jucători, câștigătorii fazelor județene ONSȘ. Am avut 42 de băieți și 45 de fete la start. Din acești 87 de jucători, peste 70 sunt jucători legitimați, cu mare experiență de concurs. La băieți ne-a reprezentat județul Christian Tamaș, proaspăt vicecampion național la șah rapid, iar la fete a fost Anca Tecliş, care este și ea o veche participantă la competițiile interne județene și naționale”, a spus Mihai Bolintiş, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin.
JCS-Ștefan Moraru