Caraş-Severin, Romania


Măsura se vrea un avertisment pentru CET care are
de achitat furnizorului de apă peste 7 miliarde de
lei vechi. Pentru a nu fi afectată populaţia,
furnizarea apei reci s-a oprit în perioada
în care e oprită şi apa caldă.


„Le-am oprit apa rece necesară producerii
agentului termic şi dacă nu vor achita
măcar o parte din datorii ne mai gândim
dacă le-o mai furnizăm şi atunci
când vor da ei drumul la apa caldă. Au
datorii la noi de peste şapte miliarde de lei
vechi. Nu trebuie să plătească
într-o zi toată această sumă, dar
eşalonat se poate. Şi noi avem de achitat
diverse taxe, şi noi avem datorii. Dacă
fiecare ne-am face treaba şi am ţine cont
că şi cei din jur au obligaţii de
îndeplinit, lucrurile ar merge altfel“,
ne-a declarat directorul AquaCaraş, Liber Anatoli.


Nina Curiţa