REŞIŢA – GEC Nera atrage atenţia că pădurile din Caraş-Severin sunt furate în continuare ca în codru.De-a lungul timpului, Grupul Ecologic de Colaborare Nera a avut un interes deosebit pentru protejarea parcurilor naţionale Cheile Nerei – Beuşniţa, Porţile de Fier şi Semenic – Cheile Caraşului. În acest scop, GEC Nera monitorizează tăierile de păduri de pe raza ocoalelor silvice Anina, Oraviţa, Moldova Nouă, Bozovici, Berzasca şi Sasca Montană, precum şi a altor administratori de păduri din aceste zone. Informaţiile obţinute sunt puse la dispoziţia autorităţilor interne – Guvern, Ministerul Mediului, Garda de Mediu sau Romsilva.
În cazul în care există cazuri de tăieri de arbori suspectate a fi ilegale iar autorităţile române nu furnizează informaţiile în termen legal, GEC Nera este obligată să anunţe autorităţile europene, mai exact Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară a Parlamentului European. În urma monitorizării tăierilor de pădure în lunile martie şi aprilie ale acestui an, pe baza unor informaţii obţinute atât prin observaţii din elicopter cât şi de pe teren, de la localnici, GEC Nera a ajuns la concluzia că în multe dintre zonele verificate tăierile nu respectă Codul Silvic. Nici o noutate aici, deoarece de mult este obiceiul ca pădurile cărăşene să fie pur şi simplu defrişate, sub privirile cel puţin îngăduitoare ale autorităţilor.
Pentru a clarifica situaţia, reprezentanţii Grupului au solicitat Direcţiei Silvice Caraş-Severin şi ocoalelor silvice din subordine, prin adresa nr. 1434/06.07.2012, să pună la dispoziţie, în baza Legii 544/2001, hărţi ale zonelor cu tăieri autorizate şi licitate pentru acest an. De altfel, conform acestei legi, hărţile cu tăierile aprobate pentru acest an ar fi trebuit să fie publicate pe pagina de internet a Direcţiei Silvice Caraş-Severin. Evident, un lucru probabil incomod pentru unii, având în vedere că, în această situaţie, orice cetăţean ar putea sesiza autorităţile în momentul în care se fac tăieri ilegale în zona sa. Însă, după cum precizează reprezentanţii GEC, „Direcţia Silvică din Caraş–Severin nu a răspuns solicitării legale“. Din acest motiv, o nouă solicitare, cu acelaşi conţinut, a fost adresată Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.
Jurnal CS a mai scris despre tăierile de pădure din județ însă, de fiecare dată, conducerea Direcției Silvice a infirmat că ar fi vorba de defrișări. Mai mult, ni s-a spus că în județ nu se ajunge nici să se taie cantitatea de lemn propusă pentru a se tăia anual. Așa o fi?
Nina Curiţa
