Caraş-Severin, Romania

Conform fişei de regularizare, gigantul din domeniul mooarelor de căutare i-a plătit directorului său executiv, Eric Schmidt, un salariu de un dolar şi un bonus de vacanţă de 1.723 de dolari pentru 2006.

Pe de altă parte, securitatea personală a lui Schmidt i-a costat pe acţionari 532.755 de dolari, reprezentând cea mai mare parte a retribuţiei sale. De asemenea, Schmidt a primit 22.456 de dolari pentru a deconta taxele plătite pentru utilizarea avionului închiriat de Google pentru membrii familiei şi prieteni.

Cofondatorii Google, Sergey Brin, President of Technology, şi Larry Page, President of Products, au câştigat acelaşi salariu şi acelaşi bonus ca şi Schmidt. Page a mai primit 36.795 de dolari pentru transport, logistică şi securitate personală.

Aceste salarii reprezintă un sacrificiu pe care cei aflaţi la conducerea Google şi-l pot permite. Potrivit fişei de regularizare, Schmidt deţine peste 10.7 milioane de acţiuni, în valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari, calculat la preţul de 471,02 dolari afişat la închiderea bursei de miercuri. Brin deţine 28,6 milioane de acţiuni, în valoare de 13,5 miliarde, iar Page 29,2 milioane de acţiuni, a căror valoare se ridică la 13,7 miliarde.

Fiecare dintre ei a vândut acţiuni în valoare de sute de milioane de dolari în cele douăsprezece luni care au trecut de la predarea declaraţiilor pentru anul trecut.

Salariile şi bonusurile plătite pentru Schmidt, Brin şi Page reflectă o mică schimbare faţă de 2005, când au câştigat salarii de 1 dolar şi bonusuri cuprinse între 1.630 şi 1.723 de dolari.