REŞIŢA – Municipalitatea avea în plan, pentru 2013, construirea a trei noi fântâni arteziene la Reşiţa.
Din cauza lipsei de bani, municipalitatea reşiţeană a trebuit să renunţe la unele dintre proiectele pe care le-a avut în plan încă de la începutul anului. Potrivit edililor urbei, anul 2013 ar fi trebuit să fie cel al schimbării la faţă a municipiului, prin refacerea faţadelor, inclusiv a celor de blocuri, prin refacerea de parcuri şi locuri de joacă şi amenajarea altora noi, amplasarea de noi piese de mobilier stradal, dar şi prin construirea de noi fântâni arteziene, amenajarea zonelor verzi, plantarea de arbori şi realizarea de amenajamente florale. Dacă la capitolul flori şi parcuri lucrurile au mers bine, lipsa banilor s-a făcut simţită pregnant la capitolul fântâni arteziene.
„Ca urmare a lipsei de surse bugetare atrase şi a partenerilor, cele trei fântâni arteziene care au fost prevăzute a fi executate în municipiul Reşiţa nu vor mai fi realizate în acest an. Acestea urmează a fi cuprinse în bugetul pe anul 2014. Zonele unde vor fi construite cele trei fântâni sunt: Victoria (Piaţa Tricolorului, din cartierul Lunca Bârzavei), Universalul Vechi (fosta toaletă publică) şi Parcul Bernat Andrei (cartier Stavila)”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Oricum, nu se poate spune despre capitolul fântâni arteziene că a fost neglijat total. Şi asta pentru că, anul acesta, minunea cinetică din centrul urbei a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, iar celălalte au beneficiat de lucrări de întreţinere.