Caraş-Severin, Romania

Menţionăm că, în anul 2005, în cadrul aceluiaşi eveniment, Iosif Matula, preşedintele CJA, a primit Premiul de excelenţă pentru cel mai important proiect de investiţii.

„Mă simt deosebit de onorat pentru că şi în acest an am fost premiaţi în cadrul unui eveniment de o asemenea amploare. Promit că nu ne vom opri aici şi că acesta este doar începutul unui şir de succese”, a declarat Iosif Matula, preşedintele CJA.

“Premiile de excelenţă Administratie.ro” au reunit, şi de această dată, membri ai administraţiei publice centrale, reprezentanţi ai administraţiei publice locale la nivel naţional, membri ai asociaţiilor profesionale şi alte instituţii publice a căror activitate este legată de cea a administraţiei publice locale.

C.M.