“Dorim ca în urma acestei investiţii să putem produce la Astra Bus circa 200 – 250 de autobuze anual, pe lângă cele 250 de microbuze pe care le realizăm deja aici în fiecare an”, a mai spus Albarosa.
Grupul Cefin controlează 82% dintre titlurile Astra Bus.
Cefin România şi Astra Bus Arad produc din anul 2002 minibuzele Iveco Daily pentru transportul de persoane, realizate de firma din Arad, în colaborare cu compania Irisbus. Vehiculele sunt autoutilitare adaptate pentru transportul de pasageri.
Cefin, dealer Iveco, a investit până în prezent 20,6 milioane de euro pentru 14 locaţii în România, Bulgaria şi Ungaria.
Doru Sava