Cu atât mai mult cu cât se lucrează la conducte de apă, ceea ce presupune săpături, praf, zgomot, întreruperi.
În asemenea condiţii apar şi nemulţumirile cetăţenilor. O parte de formă, altele total întemeiate. Multe din acestea din urmă fac referire şi la aspectul străzilor după finalizarea reparaţiilor. Şi asta deoarece, chiar dacă nu cu toţii ştim, obligaţia constructorului este de a readuce străzile la forma iniţială.
Fiind vorba de o expresie ambiguă, fără o referire exact a ceea ce înseamnă această formă, au apărut şi situaţii în care strada să fie adusă într-o stare mai rea decât înainte de lucrări. Iar acest aspect a fost sesizat şi de autorităţile locale. În cazul lucrărilor ISPA există două aspecte: partea tehnică şi refacerea zonelor afectate. „Pe noi ne interesează partea de refacere. Noi am vrea ca aceste suprafeţe să fie refăcute aproximativ la fel. Dar, în momentul de faţă există câteva nereguli. Din acest motiv noi vom monitoriza, vom urmări foarte atent graficele de refacere a străzilor şi acolo unde sunt nereguli vom atrage atenţia“, a declarat primarul Mihai Stepanescu.
Controalele sunt constante şi neregulile constatate par a fi pe măsură. Spre exemplu, Str. Mărăşeşti figurează ca fiind complet refăcută. Însă, la faţa locului lucrurile stau altfel: moloz, denivelări, praf, etc. Cam aceeaşi situaţie se poate întâlni şi pe Pandurilor III, Butovăţ, Sadoveanu, ori Domanului. „Deocamdată întâmpinăm tot felul de probleme, dar sper că la final ne vom bucura de rezultate“, a mai spus Stepanescu.
Doina Rolea
[email protected]