Caraş-Severin, Romania

DALBOŞEŢ – Reprezentanţii a trei instituţii importante de cultură au fost vineri în Valea Almăjului pentru lămuriri arheologice.

În comuna Dalboşeţ se fac săpături pentru apă şi canalizare. Nimic anormal, doar că problemele ce ţin de patrimoniu nu au întârziat să apară, zona fiind recunoscută pentru existenţa vestigiilor arheologice descoperite aici de-a lungul anilor.

Constructorul care efectuează lucrările a descoperit ruine (ziduri şi bolţi) pe o anumită porţiune din comună. Am luat legătura cu Muzeul Banatului Montan, pentru a afla mai multe detalii despre descoperiri, însă directorul Dumitru Ţeicu ne-a spus: „Îmi pare rău dar nu am de unde să vă ofer aceste detalii pentru că acel contract de cercetare arheologică preventivă, necesar oricărei lucrări, a fost încheiat de Primăria Dalboşeţ cu muzeul din Caransebeş. Nu înţeleg de ce şi nu este pentru prima dată când se întâmplă o astfel de ilegalitate. Singura instituţie abilitată să încheie contracte de cercetare arheologică preventivă, în caz de lucrări, este Muzeul Banatului Montan, dar la noi nu se mai prea întâmplă aşa. Oricum, voi trimite o comisie în zonă, condusă de Caius Secărin, şi o să vă spun despre ce e vorba. Până atunci, cereţi-i detalii dlui director Ardeţ de la Caransebeş“.

Vineri, 19 decembrie 2014, i-am cerut detalii directorului Ardeţ. Culmea, acesta venea la şedinţa Consiliului Judeţean chiar de la Dalboşeţ, unde susţine că a fost împreună cu reprezentanţii Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu.

Prin urmare, dr. Adrian Ardeţ, directorul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, ne-a spus: „Primarul de la Dalboşeţ a început lucrările de reabilitare a apei fără autorizaţie din partea noastră. M-am deplasat la faţa locului şi unii nespecialişti – căutători de comori din zonă – au sesizat Muzeul Banatului Montan. Respectivul muzeu, neavând experţi în epoca romană, confundă perioadele istorice. De aceea, fiind singurul expert din Caraş-Severin în domeniul arheologiei romane, am constatat o clădire de secolul XIX şi început de secol XX. Am oprit astăzi (vineri – n.r.) toate lucrările, pentru că primarul comunei Dalboşeţ este obligat să încheie un contract cu noi, cu muzeul judeţean, după care vom face demersurile şi vom supraveghea lucrarea. Cel puţin două săptămâni oprim lucrările până când vom reglementa din punct de vedere legal această situaţie“, ne-a declarat Adrian Ardeţ.

Însă, tot vineri şi Muzeul Banatului Montan şi-a trimis specialiştii la Dalboşeţ. Întrebat despre ce este vorba totuşi în zonă, directorul instituţiei, Dumitru Ţeicu, ne-a spus: „A fost la faţa locului Caius Secărin, care va face un raport pe această temă, însă specialiştii noştri au fost contrariaţi de faptul că ruinele au fost acoperite. Oricum, vă ţinem la curent cu ce se mai întâmplă“. Întrebat dacă pentru cercetare este importantă orice epocă sau doar cea romană (având în vedere că Adrian Ardeţ a spus că nu sunt vestigii romane), Dumitru Ţeicu a precizat: „Normal că orice vestigiu, din orice epocă, este important pentru arheologie, pentru patrimoniul acesta de care parcă nu îi mai pasă nimănui“.

Să sperăm că Ardeţ şi Ţeicu ne lămuresc ce obiective arheologice importante au scos la iveală constructorii care lucrează la reţeaua de apă şi canalizare de la Dalboşeţ. Până atunci însă, noi ne întrebăm doar atât: ce căutau vineri dimineaţa, la ora 7, în comuna din Valea Almăjului, reprezentanţii a trei instituţii de cultură: cei ai muzeului din Caransebeş, ai Direcţiei pentru Cultură şi ai Muzeului Banatului Montan? Se încearcă să se descopere sau să se acopere ceva? Aşteptăm răspunsurile celor trei instituţii.