Caraş-Severin, Romania

ANINA – În ultima vreme oraşul a fost sub un fel de asalt al hoţilor de locuinţe, iar oamenii erau speriaţi şi terorizaţi. Şi încă mai sunt. Există însă şi o veste bună!

Marţi, 26 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Anina și al Serviciilor de Investigații Criminale, Ordine Publică, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Investigarea Criminalității Economice au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, pe raza orașului Anina, la adresele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de furt din locuință.

În urma activităților au fost ridicate ceasuri, bijuterii, obiecte folosite la forțarea ușilor și încuietorilor, precum și înscrisuri de interes în cauză. Cinci tineri cu vârste cuprinse între 14 și 21 de ani au fost conduși la audieri, împreună cu reprezentanții legali. De asemenea, pe parcursul activităților, s-a constatat că unul dintre cele cinci imobile ar fi fost branșat ilegal la rețeaua de distribuție a energiei electrice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și se continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița. La acțiuni au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Caraș-Severin.

L.A.