ADVERTORIAL. În sezonul rece, principala piesă din garderobă în care este bine să investești este un palton damă. Cu un aspect elegant, potrivit pentru fiecare eveniment sau ținută, acest obiect vestimentar se poate adapta oricărui stil, mai ales dacă îți place să adaugi și diferite accesorii precum fular, mănuși ori elemente decorative sau broșe.
Municipiul Caransebeș, în parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, anunță finalizarea proiectului „Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în municipiul Caransebeș”, cod SMIS 140035, în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 9 – Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 – Obiectivul Specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19, conform Contractului de finanțare nr. 532/21.04.2021
ORAVIȚA. În vederea înlocuirii unui hidrant pe str. Cloșca din Oravița, suntem nevoiți să sistăm furnizarea apei potabile astăzi, 20.12.2023, între orele 10:00-14:00. Vor fi afectați toți consumatorii de pe str. Cloșca.
CARAS-SEVERIN – Cel care iese cu o declarație fermă, de susținere a lui Dunca, este chiar deputatul Jaro Norbert Marsalic, care consideră că actualul șef al CJ trebuie să-și continue mandatul la conducerea județului și din 2024 încolo!
ADVERTORIAL. Fondat în anul 1952, brandul Timberland este popular în întreaga lume pentru angajamentul său față de calitate, de durabilitate, dar și față de responsabilitatea la adresa mediului înconjurător.
CARANSEBEȘ. Anunț Publicare Posturi Vacante privind ocuparea prin concurs/interviu a următorului post contractual de execuție:
CARAȘ-SEVERIN. Această informare este efectuată de: U.A.T. JUDETUL CARAS-SEVERIN, Consiliul Judetean CARAS-SEVERIN cu sediul în localitatea Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 1, telefon/fax/e-mail +40255-211.420/ +40255-211.127/[email protected], cod fiscal 3227890, ce intenţionează sa solicite de la ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT aviz de gospodărire a apelor pentru realizarea lucrărilor ,,Modernizare DJ 684 Voislova – Ruschița – Limită Județ Timiș”, lucrări amplasate pe teritoriul administrativ al comunelor Zavoi si Rusca Montana, judetul Caras-Severin. Aceasta investiţie este una existenta, se va moderniza.
REȘIȚA – Radio România Reșița organizează în perioada 17 – 23 decembrie 2023, în căsuța de sticlă din centrul municipiului Reșița, o nouă campanie de strângere de fonduri, anul acesta sub sloganul ‘’Muzică pentru viață și speranță’’!
