CARAȘ-SEVERIN – Indiferent de instrumentul cu care vor să-și transpună creativitatea, copiii din clasele 0-VIII sunt invitați să se înscrie la concursul de desene prilejuit de Zilei Poliției Române!
CARANSEBEȘ – Șeful județului a explicat de ce aeroportul din municipiu a fost cea mai bună alegere pentru exercițiul militar ce se va derula în următoarele două luni!
CARAȘ-SEVERIN – Cu această promisiune s-a încheiat, azi, greva de avertisment a angajaților Companiei Naționale Poșta Română!
CARANSEBEȘ – Dat ca aproape sigur de mai marii liberalilor în echipa PNL și a candidatului Dumitru Rujan, managerul spitalului din Caransebeș lasă să se înțeleagă că nu e chiar așa!
CARAȘ-SEVERIN – Atât s-a reușit anul trecut, în Caraș-Severin, statisticile arătând că sechestrele au fost mai grele cu 2,37 milioane de lei, decât erau în 2022!
CARANSEBEȘ – Nici nu s-au încheiat încă lucrările de modernizare a zonei de blocuri de lângă sala polivalentă din Pipirig, că au și apărut niște „pitecantropi” puși pe distrugere!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
CARANSEBEȘ – Cam asta spune primarul Felix Borcean, întrebat fiind cum percepe apropierea managerului spitalului de liberali!
CARAȘ-SEVERIN – În mai puțin de 3 luni, tânăra de 28 de ani le-a produs proxeneților – mamă și fiu – peste 35.000 de lei!
TOPLEȚ – Bărbatul, în vârstă de 63 de ani, din comuna Topleț, plecase de acasă în 15 martie, pe la 9.00 dimineața, dar nu s-a mai întors. Soția l-a dat dispărut în 18 martie, la Poliția Stațiunii Băile Herculane, dată la care au și început căutările!
