REŞIŢA – Recent, cea de-a doua serie de cursanţi ai şcolii postliceale sanitare din cadrul Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ şi-a încheiat practica de specialitate în trei mari spitale din Cipru!
REŞIŢA – Sâmbătă, 2 martie, pe scena Teatrului de Vest din Reşiţa va avea loc „Jurnal de România.Timişoara“, un spectacol selecționat la numeroase festivaluri naționale și internaționale!
CARAȘ-SEVERIN – Asta a spus, printre altele, prim-vicele PSD, Sorin Grindeanu, astăzi la Oțelu Roșu, întrebat fiind de situația candidatului social-democraților la Primăria Caransebeș!
REȘIȚA – Municipalitatea introduce restricții de circulație în zona Mociur, Parcul Industrial, sâmbătă, 2 martie, între orele 8.30-12.00, cu excepția riveranilor!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul Cazino german din Reșița și Vila Elisabeta (foto) din Băile Herculane sunt doar două astfel de clădiri de patrimoniu!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat a precizat că atât produsele din tutun, cât și înlocuitorii acestora sunt dăunătoare vieții, iar tinerii trebuie feriți de acest real pericol!
CARAȘ-SEVERIN – Cel mai complex proiect de linie executat în ultimii 30 de ani în România a trecut ieri, cu succes, proba energizării!
CARAȘ-SEVERIN – Amplasat la Reșița, în zona Victoria, acesta va avea rolul unui punct de informare și de strângere de semnături. Anunțul a fost făcut, azi, în cadrul conferinței de presă săptămânale a filialei AUR, de către coordonatorul campaniei pentru alegerile europarlamentare Bogdan Gaiță!
CARANSEBEȘ – Spune primarul Felix Borcean, în contextul în care potrivit mai multor surse, mâine, la Oțelu Roșu, unul din cei mai importanți lideri ai PSD, Sorin Grindeanu, ar anunța un alt candidat al social-democraților pentru Primăria Caransebeș!
ORAVIȚA – La primele ore ale dimineții de joi, un incendiu devastator a cuprins o gospodărie din Oravița, pompierii orăvițeni intervenind, undeva în jurul orei 5.50, în lupta cu flăcările, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă!
