REȘIȚA – Celor 60 de biciclete accesibile reșițenilor încă din 2019 li se vor adăuga, în curând, altele 60 noi!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că, pe plan local, toate demersurile au fost duse la bun sfârșit în timp record, însă lipsește finanțarea pentru care, de un an, niciun politician de la Centru nu mișcă nimic!
CARANSEBEȘ – Se va întâmpla miercuri după-amiază, în cadrul exercițiul aerian major SWIFT RESPONSE, care se desfășoară pe Aeroportul Banat Caransebeș. Aproape 600 de soldați sunt cazați în locația exercițiului timp de mai multe săptămâni, unde vor exersa operațiuni militare de zbor în cadrul unui scenariu de apărare națională și a alianței!
CARAȘ-SEVERIN – Din totalul celor 621 de locuri din județ, publice și private, sunt ocupate în prezent doar 494 (81%), potrivit datelor AJPIS! Cele mai multe dintre căminele pentru persoane vârstnice din județ sunt operate în regim privat, acestea punând la dispoziția beneficiarilor circa două treimi (411) din totalul locurilor!
REȘIȚA – Acestea pot fi acordate pentru o perioadă de 5 ani, în urma îmbunătățirii performanței energetice a clădirilor!
SADOVA VECHE – Accidentul s-a produs în această seară, un autoturism în care se aflau trei persoane lovind un cap de pod și răsturnându-se în afara carosabilului!
CARANSEBEȘ – Consilierii locali din Caransebeș au aprobat taxele și impozitele locale pentru 2025, datorate de persoane fizice și juridice pentru case, apartamente sau terenuri. N-au mai fost dezbateri prelungite, probabil și pentru că se apropie alegerile locale, așa că s-a votat de către toți aleșii doar indexarea obligatorie cu rata inflației de 10,4 la sută!
CARAȘ-SEVERIN – Spunea șeful județului vizavi de „buruienile“ care se agață de zidurile puterii, pentru a nu-și pierde accesul la „robinetele“ banului public!
CARANSEBEȘ – De luni, 13 mai 2024, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Caraş-Severin va avea un sediu secundar, situat pe strada Nicolae Corneanu nr. 12 din Caransebeș!
