CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Animale moarte, schingiuite, ucise intenționat, îngrijite necorespunzător sunt doar câteva dintre descoperirile dosarului penal întocmit de polițiștii de la Protecția Animalelor!
CARAȘ-SEVERIN – Anul trecut, au scăzut până și reclamațiile la 112 care să sesizeze transporturi ilegale de lemne, majoritatea neconfirmându-se. Rămăseseră însă mai multe dosare nerezolvate din anul precedent!
CARAȘ-SEVERIN – Spune consilierul județean Ioan Crina, despre cum a ajuns să aibă o poprire de 5 milioane pusă pe indemnizația de la județ, după ce un partener de afaceri de 20 de ani era să-i tragă clapa și să-i preia firma!
CARAȘ-SEVERIN – Printr-o fericită coincidență, două expoziții inedite s-au întâlnit, completându-se, la Muzeul Banatului Montan!
CARAȘ-SEVERIN – Și nu e vorba de vreo glumă! Pentru 5 milioane de lei, a fost pusă poprire pe indemnizația șefului social-democraților din Consiliul Județean!
CARAȘ-SEVERIN – „Am fost unul mai priceput decât altul!“, spune președintele, după ce liberalii au părăsit sala în semn de protest, iar social-democrații și aliații lor și-au risipit forțele în amendamente și au uitat să-și voteze proiectele!
CARANSEBEŞ – Asta spune primarul Felix Borcean, care e în continuare nedumerit de cum au ajuns aceste locații în mâinile unor societăți private, deși ele au aparținut statului!
CARAŞ-SEVERIN – În acest an, pensionarii cărăşeni vor plăti mai mult pentru un bilet de tratament în staţiunile balneare din ţară. Casa Judeţeană de Pensii a anunţat că vor fi 19 serii, cu una mai mult faţă de 2023!
REȘIȚA – Municipiul vine în întâmpinarea nou-născuților, printr-un parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență!