CARANSEBEȘ – Poate unii caransebeşeni nici nu-l mai observă, într-atât s-au obişnuit cu el în locul acela dintre Biserica romano-catolică şi Primăria municipiului. Aproape că face parte din peisaj. E discret, la fel de discret ca şi cărţile lui. Îl cheamă Ilie Flachsel, are 57 de ani şi e din Reşiţa, dar aproape în fiecare dimineaţă e caransebeşean!
REȘIȚA – Pentru început, clădirea de pe Calea Caransebeșului a fost trecută din domeniul public în domeniul privat al municipiului Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Spune șeful județului, care se arată optimist vizavi de șansele de urgentare pe care le are și cel de-al treilea drum de pe „Anghel Saligny“: DJ 683, tronson Zăvoi-Poiana Mărului!
CARAȘ-SEVERIN – Distracția de weekend nu se împacă prea bine cu mânatul volanului, iar trei dintre cei care au folosit substanțe interzise iar apoi s-au apucat de condus au avut ghinionul să fie trași pe dreapta de polițiști la primele ore ale zilei. Aceștia sunt acum suspectați că s-ar fi urcat la volan sub influența substanțelor psihoactive, după ce au ieșit pozitivi la testarea cu aparatura polițiștilor!
CICLOVA ROMÂNĂ – Primarul comunei Ciclova Română, Cătălin Golu, supraveghează stadiul lucrărilor pe şantierele deschise la cele două obiective: şcoala şi clădirea primăriei!
CARAȘ-SEVERIN – Până atunci, actualii primari, consilieri locali/județeni și președinți de CJ își exercitată mandatele obținute în septembrie 2020!
CARAȘOVA – Petru Bogdan, primarul comunei Carașova, a anunțat recent o serie de proiecte ambițioase menite să îmbunătățească infrastructura și calitatea vieții în comună!
REŞIŢA – În cadrul celei de-a treia expoziţii naţionale de pictură în acuarelă, ce se va desfăşura în incinta Muzeului Banatului Montan la începutul lunii august, vor fi expuse lucrările a 50 de pictori români!
REŞIŢA – Pe lângă șina de tramvai, vineri, muncitorii de la PORR lucrau de zor la conductele de canalizare. Este vorba de instalarea unor conducte noi pentru a reabilita sistemul de canalizare din zona Universalul Vechi!
CARAȘ-SEVERIN – Pe 31 iulie, au fost lansate două apeluri de proiecte prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ne spune deputatul liberal Dumitru Rujan!