REŞIŢA – Acestea sunt marile câștigătoare la prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale organizată în a doua zi de Paște de către Ministerul Finanțelor.
Astfel, persoanele care dețin unul sau mai multe bonuri fiscale emise în data de 7 februarie, cu valori între 6,00 lei si 6,99 lei, au următoarele 30 de zile la dispoziție pentru a se prezenta la unitățile ANAF cu bonurile în original şi o copie a actului de identitate. Nu își vor ridica însă imediat banii, asta pentru că, potrivit regulamentului extragerii, premiile se vor acorda în cel mult trei luni.
Pentru prima extragere, premiul total a fost de un milion lei, bani care se vor împărți între cei care duc începând de astăzi bonurile la sediile Fiscului. De exemplu, dacă la ANAF vor fi primite 100 de bonuri care îndeplinesc toate condiţiile necesare, fiecare câştigător va primi 10.000 de lei. Norocoșii care nu își revendică premiul până în 13 mai nu vor mai putea intra în posesia banilor după această dată, sumele urmând să fie reportate. Extragerile vor fi organizate în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar şi ocazional, de anumite Sărbători.
Loteria bonurilor fiscale este una dintre măsurile Ministerului Finanțelor de a descuraja evaziunea fiscală prin stimularea cumpărătorilor să solicite bonurile fiscale.
