Caraş-Severin, Romania

Efective ale Serviciului Poliţiei Rutiere, împreună cu agenţii de poliţie din comune şi în colaborare cu efectivele Poliţiei Rutiere Cluj, au acţionat joi pe DN1 pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.

Pe întreaga porţiune bihoreană a DN 1, între localitatea Borş şi limita cu judeţului Cluj, au fost amplasate patru aparate radar în cascadă, care au condus la sancţionarea a 243 de şoferi care au depăşit limitele legale de viteză, la aplicarea a 92 de sancţiuni pentru nepurtarea centurii de siguranţă şi la 13 amenzi pentru depăşiri neregulamentare.

Au mai fost reţinute 13 permise de conducere, dintre care trei pentru consumul băuturilor alcoolice.

Printre cei depistaţi de poliţişti s-au numărat M.D. (45 ani), din Dobreşti, care conducea o Dacie 1310 în Oradea , având 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat şi clujanul O.V. (37 ani), care rula în Corniţel cu 100 km/h.

„Poliţia vă atrage atenţia că, nerespectând reglementările rutiere vă expuneţi accidentelor rutiere! A ne apăra viaţa şi integritatea depinde de fiecare dintre noi, participanţii la trafic!”, atenţionează subinspector Mihaela Pop, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Ovidiu Morcan