REŞIŢA – S-a digitalizat de săptămâna trecută, renunţând la clasicele catastife şi fişe, sistemul informatic nou introdus fiind asemănător cu cel al băncilor!
Una din cele mai bune soluţii pentru ca membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Reşiţa să fie pe deplin mulţumiţi este renunţarea la dobânda anuală şi introducerea unei dobânzi lunare. Deja vestea s-a răspândit între cei care solicită împrumuturi, fiindcă acesta era unul dintre motivele pentru care membrii se simţeau frustraţi, dobânda de 4 la sută fiind reţinută în momentul împrumutului.
Una peste alta, doamnele de la CARP spun că li s-a uşurat munca, evidenţele fiind riguros stocate de memoria computerelor: „Tot procesul de digitalizare a durat aproximativ o lună, după ce ne-am achiziţionat sistemul informatic, cumpărând şi programul care ne-a permis introducerea fişelor în calculator, a precizat Draghiţa Roşca, preşedintele cu delegaţie al CARP Reşiţa. A fost un volum mare de muncă având 3.147 de membri. Programul nostru este mai complex, faţă de alte unităţi, fiindcă oamenii beneficiază de ajutor de deces, de bonificaţii, au contribuţii. A durat câteva zile până am trecut de la metoda manuală la cea informatică. Înainte se lucra numai pe fişe, iar evidenţa se ţine în registre, însă cum toată lumea acceptă noul, şi noi am trecut la un sistem mai performant. Le eliberăm oamenilor contracte de împrumut, informaţii standard la nivel european, exact ca la o bancă. Nu se mai ia dobânda anticipată, ci eşalonat, cu rata la împrumut, iar oamenii sunt mai mulţumiţi, în sensul că nu li se mai reţine dobânda anuală când fac împrumutul şi beneficiază de toată suma împrumutată. Dobânda este de 8 la sută pe sold, nu se mai ia anticipat. Dobânda calculată efectiv este de 4,33 la sută, dar eşalonată lunar cu rata vine 8 la sută. Oamenii primesc bonificaţii la sfârşitul fiecărui an, pe 2020 avem 90.157 lei beneficiu, care se va repartiza fiecărui membru la fondul social. Anul trecut am avut 4,5 la sută, iar pentru acest an mai avem de plătit împrumuturi pe noiembrie şi decembrie, să vedem care sunt solicitările. Media unui împrumut până acum este de 5.645 lei. Sperăm ca oamenii să mai împrumute, fiindcă e perioada de iarnă, mai achiziţionează lemne sau medicamente, sperăm să fie chiar mai multe solicitări“.
Din datele prezentate, 2020 a fost un an greu, înregistrându-se 93 de retrageri din CARP Reşiţa, din cauza vârstei, şi 42 de decese. Deja se remarcă eficientizarea muncii, deşi este abia prima lună când se lucrează prin intermediul programului digitalizat, chitanţele se eliberează la casierie de pe calculator, registrul de casă e dat de calculator, toate datele sunt stocate, există server de memorie, orice greşeală fiind verificată pe server, nemaifiind necesare acele registre de casă sau chitanţe. Toate acestea înseamnă operativitate la ghişeu. Decizia de trece la sistemul informatic a fost luată în Consiliul Director, costurile fiind suportate de CARP Reşiţa.
Referitor la restanţieri, aceştia trebuie să ştie că orice amânare a ratei atrage penalizări: „Dacă omul nu vine să plătească din data de 1 până în 30 sau 31 ale lunii, a subliniat preşedintele delegat, noul sistem calculează o penalizare de 0,2 la sută pe suma rămasă restantă. Clauza este stipulată şi în contractul de împrumut. Scadenţarul informativ poate să renunţe la un contract de împrumut, dar toate clauzele sunt în contract, penalizarea, facilităţi, beneficii, etc.“.
JCS-Alexandra Gorghiu