CARAŞ-SEVERIN – Şi 26 de milioane de lei ca să se întoarcă la lucru. Asta spun cifrele prezentate Prefecturii de Agenţia de şomaj, în urma plăţilor făcute anul acesta în martie-octombrie!
Pandemia, starea de urgenţă şi cea de alertă au dat posibilitatea celor din sectoarele afectate să obţină, din Fondul de şomaj, finanţări echivalente cu 75% din salariul de bază, fără a depăşi 75% din câştigul salarial mediu brut. La aceşti bani, angajatorul putea decide să adauge o diferenţă corespunzătoare, în limita bugetului acestuia. Banii sunt viraţi firmelor la 15 zile de la depunerea documentelor, urmând ca aceştia să-i plătească angajaţilor în cel mult trei zile.
Aşa a fost achitată – pentru angajații care au avut raporturile de muncă suspendate din cauza reducerii sau întreruperii temporare a activității, total sau parțial, în perioada martie-septembrie 2020 – suma de 41.535.132 lei, doar la noi în judeţ. În total, s-au făcut 3.731 de plăţi către angajatori, care la rândul lor au făcut 36.570 de plăţi către salariaţi din judeţ.
La început, solicitările au fost mai timide, începând în martie 662 de angajatori, pentru 9.854 de salariaţi, pentru ca în aprilie cifrele să treacă dincolo de dublu, la 1.407 angajatori, pentru 13.700 de salariaţi. În aprilie, plăţile au trecut de 20,8 milioane de lei. Ulterior, scăderea a fost dramatică, ajungându-se în septembrie ca doar 24 de angajatori să ceară şomaj tehnic pentru 61 de salariaţi, sumele reducându-se la 92.503 lei.
Explicaţia scăderii este simplă, introducerea unui nou tip de decontare, cea de 41,5% din salariul angajaţilor, timp de trei luni, pentru cei care, afectaţi de pandemie, s-au întors la lucru. Facilitatea este limitată la cel mult 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi se acordă celor care au avut contractul individual de muncă suspendat pentru minimum 15 zile, în perioada stării de urgenţă sau de alertă.
În urma procesării cererilor depuse de către agenți economici din judeţ pentru decontarea a 41,5% din salariul de bază al angajaților reveniți din șomaj tehnic, Agenţia de şomaj a achitat angajatorilor suma de 25.999.799 lei. La acest capitol, cifrele au fost constante în iunie, iulie şi august, când în jur de 900 de angajatori au cerut bani pentru aproape 9.000 de salariaţi. În septembrie, însă, o sigură firmă a cerut această facilitate, pentru 30 de salariaţi.
JCS-Antoniu Mocanu