CARANSEBEȘ – Majorarea tarifelor, sau mai pompos planul anual de evoluție a tarifelor, la apă și canalizare, a trecut și de Consiliul Local Caransebeș, ultima „redută” în obținerea finanțării de către AquaCaraș pentru proiectul de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în 13 localități din județ, printre care și municipiul de pe Timiș și Sebeș!
Cum zilele trecute aleșii locali au respins acest plan și, potrivit celor de la AquaCaraș, întreg proiectul era pus în pericol, pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, planul anual de evoluție a tarifelor a apărut din nou pentru a fi dezbătut și aprobat. Viceprimarul Pasere a formulat un amendament, ca tarifele să nu se majoreze conform planului AquaCaraș, iar de aici discuțiile s-au aprins, ajungându-se la formulări gen „scorneli AquaCaraș”, sau „AquaCaraș nu joacă corect”, venite și dinspre liberali și dinspre social-democrați.
Bobârnacele le-a încasat din plin Dan Basaraba, managerul de proiect, care a încercat să explice că formula de calcul pentru proiecția de majorări de prețuri este stabilită printr-o hotărâre de guvern și nu de către AquaCaraș, dar și că pentru a se semna contractul de finanțare este nevoie și de hotărârea Consiliului Local Caransebeș. Fapt confirmat și de city managerul Florin Bogdea care a spus că într-adevăr, fără acordul Caransebeșului, nu se poate implementa proiectul, ceea ce ar afecta alte 12 localități, dar că are dubii asupra formulei de calcul, însă cei de la București l-au asigurat că totul e în regulă.
Președintele PNL Caransebeș, Arin Ispas, prezent la ședință în calitate de membru în Consiliul de Administrație (CA) al operatorului de apă și canal, a precizat că se riscă pierderea unei finanțări de 24 de milioane de euro în infrastructura de apă și canalizare a municipiului. Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a întrebat, printre altele, de ce mai e nevoie de acordul consiliului pentru planul tarifar, atâta timp cât AquaCaraș majorează tarifele cu de la sine putere, fără a cere măcar o secundă acordul municipalității. „De ce nu votați direct în CA, atâta vreme cât n-ați cerut niciodată acordul consiliului pentru majorarea sau micșorarea tarifelor la apă și canalizare, nu știu dacă impune UE această treabă. Dacă vreți un tarif unitar și așa e proiectul, așa se impune prin proiectul care e scris de așa manieră, asta nu se poate aplica, atât vreme cât cereți părerea unui consiliu local, mai ales în Caransebeș unde apa e maro și tariful e mare”, le-a spus edilul celor doi reprezentanți AquaCaraș.
Viceprimarul Pasere, cu amendamentul formulat deja, l-a întrebat încă o dată pe managerul de proiect Dan Basaraba: „Afectează dacă modificăm cifrele de majorare? Nu se impune cu cât să creștem”. „Da, afectează, a răspuns acesta, e nevoie de hotărârile unitare ale tuturor UAT-urilor, e o formulă de calcul, toate calculele sunt corecte”.
Oficialul AquaCaraș a explicat, pe scurt și ce presupune proiectul pentru Caransebeș: 30 de kilometri de rețea de apă reabilitați, extindere de 6,7 kilometri rețea apă, 15,5 kilometri de rețea de canalizare reabilitați și extindere rețea de canalizare pe o distanță de 8,5 kilometri, branșamente și racorduri, dar poate cel mai important refacerea integrală a tramei stradale pe toată banda, nu doar pe tranșeea unde se sapă pentru rețele. În aceste condiții, viceprimarul a renunțat la amendament, iar la vot toată lumea, cu excepția lui Valentin Dascălu de la PSD, a votat pentru planul anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare. Asta înseamnă că acum cei de la AquaCaraș au HCL-uri de la toate cele 13 localități prinse în proiect și de acum pot semna contractul de finanțare pe fonduri europene pentru o apă mai potabilă și o canalizare care să nu dea pe afară.
JCS-R.M.