Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – C.S. Mystic Reșița, un club de referință în peisajul dansului sportiv românesc.

În ultimii ani, dansul sportiv a câștigat tot mai mult teren în lumea sportului din România. Iar printre centrele devenite de referință, în peisajul acestui nobil sport, prin excelență, se regăsește și municipiul Reșița. Prin clubul Mystic, clădit și coordonat de Alexandru Holecz. Care, prin pasiune, pricepere și experiența multiplelor succese naționale și internaționale, alături de partenera sa Lavinia Luchian, a reușit să atragă tot mai mulți copii și tineri. Acestora le-a împărtășit cu măestrie din tainele dansului sportiv, creând o adevărată emulație în rândul acestora, capacintându-i, în același timp, și pe părinții lor, dar și pe mai mulți sponsori, deschiși performanței. Iar rezultatele deosebite nu au întârziat să apară, completate de succesele din 2014.

Lista este impresionantă, așa că ne vom opri la cei care s-au evidențiat, în mod excepțional: Darius Gruiță/Anca Petrica, Nicușor Bălu/Roxana Milcu, Silviu Prunar/Alexandra Lavric, Tudor Broască/Adina Dumitrașcu, Vlad Iordăchescu/Teodora Șinculeț, Claudiu Stoica/Timeea Pop, Vlad Ogășan/Antonia Hollo, Filip Tipol/Andra Petrica, Claudiu Stoica/Ariana Stoica, Petcu Andrei/Bianca Buzuleac, Ricardo Ciuta/Bianca Sandu, Sebastian Fița/Mirela Buligă, Cristian Stan/Ariana Cocoșilă.

Majoritatea dintre aceștia au participat, recent, la un spectacol de final de an, organizat la cinema „Dacia“, prilej cu care Alexandru Holecz și Lavinia Luchian au susținut un minirecital încântător.