„Fiecare meserie are specificul ei, însă în această meserie, dacă nu pui şi suflet, produsul rezultat nu va fi de calitate şi astfel vei fi dărâmat imediat de concurenţă”, a precizat Bogdan Eduard Biro, el ocupându-se de prelucrarea marmurii încă din anul 1999.
„Orice lucrare îşi are începutul în munte. De acolo, după ce s-a dislocat din stâncă, blocul de marmură pleacă din carieră spre diverşi utilizatori. Odată ajuns aici, se taie cu un utilaj specific, numit gater, rezultând o placă de anumite dimensiuni. Abia de acum încep lucrările de tăiere cu polizorul unghiular, prin care placa ajunge la forma dorită, apoi obiectul urmează să fie supus finisării şi, eventual, inscripţionării”, a mai precizat Bogdan.
Marmura provine de la Ruşchiţa, iar sistemul de publicitate se face, în general, prin intermediul clientului mulţumit, acesta recomandând meseriaşul care i-a efectuat lucrarea.
„Este o meserie grea şi nu se câştigă foarte mult. Materialul este scump şi suntem forţaţi la o manoperă mai ieftină, însă trebuie să păstrăm raportul calitate-preţ, care este cartea noastră de vizită oriunde în ţară şi chiar peste hotare”, a adăugat Bogdan.
Plaja produselor este foarte mare, de la monumente funerare până la şeminee, fântâni arteziene şi statuete. La fel şi preţurile variază, acestea începând de la 500 – 700 lei noi pentru un monument funerar până la mii de lei noi pentru şeminee şi statuete.
Raluca Iovescu
