La aproximativ jumătate din cazuri înfiinţarea cluburilor s-a făcut datorită interesului şi a solicitărilor elevilor. La unele şcoli ne-au cerut chiar profesorii”, a afirmat Corina Nistor, purtător de cuvânt al Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Cluj. Aceste cluburi oferă posibilitatea întâlnirilor cu elevii, şi cuprinde informări în privinţa drogurilor, a consumului de substanţe halucinoge şi detalii despre efectele nocive pe care aceste substanţe le pot avea. A doua parte a programului presupune dezvoltare unor abilităţi sociale prin care elevii vor învăţa să facă faţă tentaţiilor, în special din partea anturajului, care un factor principal în extinderea consumului de droguri. „Educaţia de la egal la egal are alt impact asupra lor. Ideea este foarte bună. De anul viitor vom demara un alt progam prin care se va urmări implicarea părinţilor care au copii în clasa a IX-a. S-a demonstrat că schimbarea de la şcoala generală la liceu e un moment mai vulnerabil, iar tinerii sunt expuşi tentaţiilor” a arătat Corina Nistor. Înfiinţat în 2001, CPECA Cluj oferă servicii de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, prin intermediul campaniilor, a proiectelor şi a activităţilor de informare, dar şi servicii de asistenţă în cazurile de dependenţă.
Ciprian Iancu
