Caraş-Severin, Romania

Majoritatea ţărilor europene au luat măsuri de prevenire a acestui viciu, fie prin introducerea de mesaje explicite pe pachetele de ţigări, fie prin interzicerea fumatului în locurile publice.

„Numărul fumătorilor a crescut mult şi cred că ar trebui făcute mai multe acţiuni pentru prevenirea acestui fenomen“, e de părere Ionela Popovici, în vârstă de 50 de ani.

După ce fumatul a fost interzis prin lege în multe din ţările din UE, România se alinează, încet încet, la această „tendinţă“. Primul pas a fost făcut toamna trecută, când fumatul în trenuri a fost interzis.

A urmat apoi, odată cu aderarea noastră la UE, intrarea în vigoare a legii 349/2002, privind fumatul în locurile publice. Conform acesteia, toate spaţiile comerciale trebuie să deţină un loc special pentru fumători.

Mai mult, spaţiul respectiv trebuie să fie delimitat, dotat cu scrumiere şi extinctoare şi să fie marcat, la loc vizibil, cu indicatorul „Spaţiu pentru fumători“, „Loc pentru fumat“ sau „Camera de fumat“. Sancţiunile în cazul nerespectării prevederii legale sunt destul de drastice, cuprinse între 1.000 şi 5.000 de lei, dar cu toate acestea, în judeţul nostru există în continuare localuri care nu respectă într-totul legea.

„Am realizat un număr de 14 controale pentru a vedea dacă legea este respectată. Am descoperit mai multe nereguli, am aplicat amenzi de 20.000 de lei, dar controalele nu se vor opri aici. Vom continua şi pe viitor“, a declarat Cristian Angyal directorul Oficiului pentru Protecţia Consumatorului.

Şi Maria Andrei, în vârstă de 35 de ani, din Reşiţa e de aceiaşi părtere: „Multe localuri au spaţiul pentru fumat, dar nu foarte bine delimitat de cel pentru nefumători“.

Doina Rolea

[email protected]