Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat miercuri, 10 august, cu scorul de 4-1, partida amicală cu CS Phoenix Buziaș, echipă de Liga 3, pe stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului!

Toate reușitele rosso-nerilor s-au marcat în prima repriză: Drăghiceanu de două ori, Aboubacar și Chera, iar de cealaltă parte, Țugui a înscris din penalty unicul gol al Buziașului.

„În primul rând, mă bucură rezultatul, atât la pauză, cât și la final. În al doilea rând, sunt mulțumit de evoluția jucătorilor, mai ales din prima repriză. Consider că am făcut un joc consistent, în care jucătorii s-au ridicat la ceea ce le-am cerut. Au respectat bine sarcinile tactice, motiv pentru care pot spune că am făcut cea mai bună repriză din aceste meciuri de pregătire. În partea a doua a meciului s-a creat un echilibru datorită faptului că am schimbat din nou și am jucat cu foarte mulți juniori. Din păcate, aceștia au fost un pic la oscilanți, dar aceștia sunt tinerii și trebuie să avem încredere în ei. Sunt copii în care ne punem mari speranțe. Aș dori să subliniez, din nou, buna repriză foarte bună pe care am avut-o, când am și înscris de patru ori. Pe lângă aceste goluri, am mai avut încă cinci sau șase ocazii mari de a înscrie. Sâmbătă ne deplasăm la Petroșani pentru un alt amical, iar săptămâna viitoare avem returul cu Buziașul”, a declarat antrenorul Călin Cheregi.

JCS-Ștefan Moraru