Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Adrian Melicovici, cel care şi-a propus să meargă de la Târgovişte la Roma pe jos, a trecut şi prin judeţul Caraş-Severin.

La cei 45 de ani, Adrian Melicovici, scriitor şi jurnalist din Târgovişte, şi-a propus să ajungă, până la jumătatea lunii decembrie, la Roma, în Italia. Dar nu oricum, ci pe jos.

Călătoria, care pentru mulţi poate părea o adevărată nebunie, nu va fi deloc uşoară, jurnalistul având de parcurs nu mai puţin de 2.000 de kilometri. Susţinut de autorităţile dâmboviţene, dar şi de câţiva sponsori din Târgovişte, Melicovici doreşte să promoveze tradiţiile şi valorile oraşului său natal, dar şi pe cele ale localităţilor prin care trece. Toate acestea fac parte din proiectul inter-cultural Speranţa unui vis, prin care scriitorul şi jurnalistul târgoviştean îşi propune, aşa cum însuşi ne-a explicat în scurta convorbire telefonică avută marţi, să schimbe, pe cât posibil, percepţia străinilor despre români. Nu în ultimul rând, prin demersul său, Melicovici militează împotriva violenţei şi a discriminării, dar şi pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

Călătoria jurnalistului a început în dimineaţa zilei de 9 octombrie, din Târgovişte. A reuşit să străbată localităţile: Găeşti, Piteşti, Slatina, Piatra-Olt, Balş, Craiova, Filiaşi, Strehaia şi Drobeta Turnu Severin, iar, marţi, 23 octombrie, a ajuns la Caransebeş şi Lugoj, unde a şi înnoptat.

Adrian Melicovici şi-a exprimat, însă, regretul că mesajul său nu a putut trece mai departe de portarul Primăriei Caransebeş. „Am încercat să stau de vorbă şi cu cei din conducerea primăriei. Din păcate, nu am reuşit. Domnul primar Marcel Vela era în concediu, iar viceprimarul Cornel Galescu nu era disponibil la acea oră. Sincer, cred că a fost o neînţelegere, iar mesajul nostru nu a ajuns la urechile domnului viceprimar, căci astfel nu văd ce l-a împiedicat să ne primească“, a declarat jurnalistul.

În periplul său, Adrian Melicovici este monitorizat în permanenţă de partenerul său, regizorul Marian Eremia, care se află la volanul unui Matiz. Până va ajunge la Roma, în timpul opririlor pe care le face, jurnalistul îşi ţine susţinătorii la curent printr-un jurnal de călătorie, ţinut pe blogul său personal.

Roxana Bălan Nafiru