„Turbarea este o boală virotică ce afectează creierul animalului. Acesta are manifestări specifice. De obicei nicio persoană nu mai poate controla animalul, fiind foarte nervos şi neliniştit. În ultima fază a bolii, animalul suferă un gen de paralizie.
Animalul afectat de turbare moare, nefiind niciun tratament. Pot să spun că forma virusului întâlnit este de o frumuseţe extraordinară. Din anii facultăţii nu am văzut aşa ceva“, ne-a declarat Dumitru Stepanescu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Caraş-Severin.
Cum se transmite?
Înaintea îmbolnăvirii, calul a stat la munte cu stâna de oi. Aici, se presupune, a intrat în contact cu un animal sălbatic. „Turbarea se transmite prin animale sălbatice. De asemenea, şobolanii sau câinii sunt importanţi purtători de turbare. Boala se transmite prin muşcătură sau zgârietură.
Animalul bolnav de turbare salivează foarte mult. Astfel, saliva ajunge pe labe, iar în urma unei simple zgârieturi se transmite virusul“, a mai explicat Dumitru Stepanescu. În momentul de faţă, se efectuează vaccinarea persoanelor care au intract în contact cu animalul. De asemena, specialiştii mai vaccinează şi toate animalele din localitate.
Mianda Mladin
