REȘIȚA – 16 angajatori oferă 160 de locuri de muncă la evenimentul dedicat absolvenților. Eveniment la care însă participă oameni de toate vârstele, unii absolvenți, alții șomeri ori doritori de a-și schimba locul de muncă!
„Am terminat liceul de tehnician și sunt interesat de un loc de muncă în domeniul absolvit. Am consultat oferta de până acum și, dacă nu voi găsi ceva în domeniul absolvit, aș vrea un loc de muncă unde să am un program fix pentru că eu nu sunt din Reșița și-mi va fi greu cu naveta”, ne spunea un tânăr participant la bursa organizată de AJOFM Caraș-Severin.
„Caut să lucrez la pază dar nu găsesc ceva potrivit, întrucât am și un copil. M-ar interesa să lucrez mai mult noaptea. De puțin timp am intrat în șomaj după ce am lucrat doi ani și jumătate la Crucea Roșie ca asistent personal. Din păcate, primăria nu are fonduri ca să ne angajeze. Sper să găsesc de lucru pentru că șomajul se va termina și nu vom avea bani pentru întreținere, cheltuieli, copii. Ne dorim să fie bine în țară, nu să plecăm în străinătate pentru că acasă e acasă. Dar, dacă nu ne descurcăm, trebuie s-o luăm din loc”, ne spunea o doamnă aflată în căutarea unui loc de muncă.
Printre ofertanți, managerul general EMZ România, Daniel Olaru, caută atât operatori asamblare cât și viitori manageri. „Ne dorim să participăm la asemenea evenimente pentru că e important să creăm vizibilitate pentru companie în cadrul comunității din Reșița, întrucât va trebui să începem angajările în luna ianuarie. Eu îmi construiesc echipa de management, drept pentru care oferta este și în această direcție. Trebuie să înțelegem potențialul zonei și, în funcție de acest aspect, ne dorim să dezvoltăm personalul la locul de muncă. Diagnoza pe care o facem astăzi ne ajută să înțelegem pe ce trebuie să ne concentrăm în viitor”, am aflat de la reprezentantul EMZ.
Dual Borgstena România caută confecționeri, dar și muncitori necalificați, pe care să-i califice la locul de muncă, controlori calitate și un inginer calitate. „Oamenii ne caută după ce consultă oferta AJOFM, însă personalul nu prea e stabil cu toate că au tot suportul pentru a se integra”, ne-a spus Floarea Carpen, inspector resurse umane în cadrul companiei.
Asemenea evenimente sunt benefice atât pentru angajatori, cât și pentru cei care caută un loc de muncă, întrucât se stabilește contactul față-n față, sunt lăsate cv-uri, iar unii își și găsesc un loc de muncă, dacă nu în ziua bursei, în zilele următoare pot fi invitați la interviu. Bursa este în desfășurare, doritorii de a-și găsi de lucru fiind invitați să participe.
JCS-Ionel Ivașcu