Caraş-Severin, Romania

Şomerii care au terminat de curând o formă de învăţământ şi vor să se încadreze în muncă s-au prezentat ieri, la „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi“, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin. Acţiunea s-a desfăşurat la Reşiţa, în colaborare cu Universitatea „Eftimie Murgu“, la Caransebeş şi la Oraviţa.

Spre deosebire de alte ocazii, în acest an oferta a fost pe cât se poate de atractivă şi de variată. Cel puţin oferta a fost concretă, pe locuri de muncă specializate şi nu s-au căutat atât de mulţi muncitori necalificaţi. Cei peste 60 de agenţi economici au pus la dispoziţia absolvenţilor 552 locuri de muncă: 428 la Reşiţa, 72 la Caransebeş şi 52 la Oraviţa. „Sper ca această acţiune să se finalizeze cu cât mai multe contracte de muncă încheiate“, a spus Sorin Muşat, directorul AJOFM Caraş-Severin, la deschiderea Bursei.

La bursa destinată absolvenţilor au participat şi persoane care au absolvit o formă de învăţământ cu ceva timp în urmă, lucru foarte bine venit însă având în vedere oferta atât de variată.

Ca o contradicţie între doleanţele tinerilor, care s-au înghesuit să se înscrie la o specializare precum „Administraţia publică“ sau „Managementul afacerilor“ şi realitate, la Bursă au fost puse la „bătaie“ nu mai puţin de 49 de posturi de inginer în 15 domenii diferite.

Nu mai puţin de 11 tineri au plecat de la Bursă cu contracte de muncă încheiate, iar 222 de absolvenţi au fost selectaţi pentru încadrare. Locurile de muncă rămase vacante în urma Bursei vor putea fi consultate la sediul AJOFM din Reşiţa, precum şi la sediile Agenţiilor locale din judeţ.

Anca Preda

[email protected]