Concursul din acest an al tradiţionalei competiţii, de la sfârşitul săptămânii trecute, s-a dovedit a fi o adevărată reuşită.
Două absenţe
Şi aceasta, în ciuda faptului că două dintre echipele invitate au anunţat, în ultimul moment, că nu mai pot participa. Este vorba despre S.T.K. Vârşeţ şi Provalcon Cluj-Napoca, argumentele fiind considerate obiective, de către organizatori.
Astfel, la start s-au prezentat Banatul Locve (Serbia), Madlen Sofia (Bulgaria), Raris Timişoara (fostă Ciclop) şi C.S. Ateneu Reşiţa. A fost o competiţie maraton, fiindcă s-a derulat într-o singură zi, timp de 11 ore, fără întrerupere, în sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 6 Reşiţa. S-a jucat în sistem turneu fiecare cu fiecare, iar la final s-a impus Madlen Sofia, cu trei victorii, din tot atâtea întâlniri, urmată de Ateneu Reşiţa, Raris Timişoara şi Banatul Locve.
Rezultate: Reşiţa – Locve 9-0; Timişoara – Sofia 6-9; Reşiţa – Timişoara 9-3; Locve – Sofia 1-9; Timişoara – Locve 9-1; Reşiţa – Sofia 7-9.
Ateneu Reşiţa: Nicolae Pîrvu, Vladislav Tanchev, Valentinov Kamberov, Lucian Neacşu şi Darius Blăicean.
Arbitrajul a fost asigurat de Petru Venter, Sorin Corbu, Aurel Soiciu şi Constantin Munteanu. Iar viceprimarul Sorin Sinescu a onorat festivitatea de premiere. Ediţia din acest an a fost organizată de Direcţia pentru Sport Caraş-Severin, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Reşiţa.
Marius Moraru
[email protected]
