Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Săptămâna trecută, timp de două zile, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraş-Severin au efectuat o serie de controale în unităţile de fabricare a produselor făinoase şi în brutării.

„Acţiunea a făcut parte din cadrul campaniei naţionale privind identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, precum şi verificarea modului în care se respectă prevederile legale de securitate şi sănătate în muncă pentru lucrătorii din cadrul unităţilor care au ca obiect de activitate fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase“, a declarat Ioan Jura, şeful ITM Caraş-Severin.

Inspectorii ITM au verificat nouă angajatori şi au aplicat o amendă contravenţională în valoare de 10.000 de lei, după ce într-o brutărie au depistat o persoană care muncea fără forme legale. Mai trebuie spus că, în urma controalelor inspectorii au constatat 76 de deficienţe, pentru care s-au dispus tot atâtea măsuri.