Caraş-Severin, Romania

În data de 15 decembrie 2009, la nivelul judeţului s-a declanşat acţiunea „Pomul de iarnă 2009“, urmărind identificarea şi sancţionarea persoanelor care taie, transportă şi vând ilegal pomi de Crăciun.

Acţiunea a fost demarată de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, Direcţia Silvică Reşiţa şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră.
De la declanşarea acţiunii şi până în prezent au fost constatate 20 infracţiuni, dintre care 18 silvice, şi au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale la regimul silvic. De asemenea, au fost confiscaţi 205 pomi de Crăciun.

„Controalele se desfăşoară atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, în echipe mixte. La nivelul judeţului acţionează zilnic circa 70 de patrule mixte şi au fost constituite nouă filtre, în locuri obligatorii de trecere, cunoscute că sunt folosite de cei care transportă materialul lemnos provenit din tăieri ilegale, a precizat insp. Adriana Beţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Acţiunile de control şi patrulare vor fi continuate până la sfârşitul anului, în zonele şi traseele vulnerabile, pe drumurile forestiere şi publice, în pieţe, târguri, oboare, şi în staţii CFR, în vederea identificării şi sancţionării persoanelor care taie, transportă şi comercializează ilegal pomii de Crăciun“.

Trebuie precizat că „tăierea ori însuşirea, fără drept, de arbori ornamentali sau pomi de iarnă din pădurile proprietate de stat sau privată ori de pe terenuri cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional sau vânzarea ori transportul acestora fără să fie însoţiţi de documente legale de provenienţă se sancţionează cu închisoare de la două luni la şase luni sau cu amendă cuprinsă între 1.000 de lei şi 3.000 de lei“, a mai spus Beţa.

Antoniu Mocanu
[email protected]