CARANSEBEȘ – Pentru a doua oară în ultimii ani, Tie Alexandrescu este victima unei agresiuni din partea unor pacienți. Totul s-a întâmplat sâmbătă noaptea, pe coridoarele de la Urgențele non-Covid, unde a fost adus un bărbat de 34 de ani, găsit căzut în stradă, aflat sub influența alcoolului, care prezenta un traumatism cranio-cerebral minor cu excoriații la nivel occipital!
Potrivit medicului de gardă de la Urgențe, în jurul orei 3.55 pacientul și-a revenit din beție și a devenit violent și agresiv verbal și fizic, moment în care l-a lovit pe brancardier, provocându-i un traumatism cranio-cerebral cu hematom periorbital drept.
„Era murdar, l-am spălat, era foarte agresiv, ne-a înjurat. L-am dus la investigații, că așa e protocolul și la urmă, la ieșire, în hol, mi-a dat cu ceva în cap, nu știu cu ce, am amețit, am căzut pe beton, nu știu dacă a mai dat și a doua oară, mi s-a tăiat filmul. A venit și Poliția, mi-au zis <<iar tu>>. L-au găsit jos la poartă, mi-au spus polițiștii că am 90 de zile să depun plângere penală, dar mare lucru nu am ce să-i fac, îl știe Poliția, are o grămadă de dosare. Am înțeles că a fost un om ca lumea, a lucrat la pompieri până să o ia cu băutura”, a spus brancardierul.
Alexandrescu a mai fost bătut și în 2017 de niște tineri, tot în spital, ajungând atunci pe Secția ORL cu multiple fracturi în zona feței. Atât acesta, cât și medicul care a fost de gardă la Urgențe, sâmbătă noaptea, consideră necesară paza la intrarea în spital, mai ales că nu e prima oară când se înregistrează astfel de incidente. Managerul spitalului, Adrian Dumbravă, ne-a declarat că va cere municipalității să reînființeze acel serviciu prin care polițiștii locali să fie permanent la Urgențe, iar dacă nu se poate, va încheia un contract cu o firmă de pază. „Va fi cu buton de panică, cu tot tacâmul, nu las situația așa. Curios e că cei mai mari scandalagii și agresori sunt cei care nu cotizează cu nimic la sistemul de sănătate, dar au cele mai mari pretenții”, a încheiat Dumbravă.
JCS-R.M.