La Campionatele Naţionale de box pentru seniori, competiţie desfăşurată recent, la Iaşi, pugilistul Ovidiu Berceanu, legitimat la C.S.M.R., pregătit de antrenorii Vasile Bala şi Nicu Toth, a cucerit medalia de bronz, la categoria 48 kg.
O performanţă notabilă, fiindcă reprezintă cel mai bun rezultat al boxului reşiţean, în ultimii 18 ani, după „aurul“ cucerit de Francisc Vaştag, la Brăila, în 1990. „Sincer, nu mă aşteptam să urce pe podium, ne-a declarat, ieri, maestrul Vasile Bala. Nu că nu aş fi avut încredere în băiat. Dar, în ultima vreme a avut o serie de probleme de sănătate, cu dantura, cu umărul, şi nu s-a putut pregăti la intensitate maximă. Până la urmă a fost bine. Mai ales că adversarul său, din semifinale, a devenit campion naţional“.
În drum spre aur
Revenind la Ovidiu, care în luna septembrie a.c. va împlini 20 de ani, în perioada imediat următoare va avea o vacanţă activă. În sensul că, pe lângă antrenamentele zilnice, pentru Campionatele Naţionale de tineret din luna octombrie, el se pregăteşte pentru susţinerea bacalaureatului, fiind absolvent al Liceului „Traian Vuia“ Reşiţa.
„Pentru acest an, îmi mai doresc să iau «Bacu» şi să cuceresc titlul naţional la tineret, ne-a precizat pugilistul reşiţean. Iar în 2009 voi ataca titlul naţional de seniori, de care am fost foarte aproape, zilele trecute, la Iaşi“.
Marius Moraru