REȘIȚA – Voința Lupac, ocupanta locului 4 în Liga 3, Seria a VII-a, va face primul antrenament din 2022 abia pe data de 24 ianuarie! Până atunci, conducerea clubului se află în discuții cu mai mulți jucători pentru a întări lotul. Campionatul Ligii 3 se va relua pe data de 12 martie, când Lupacul va juca acasă, cu liderul CSM Reșița!
„În data de 24 ianuarie începem pregătirea la stadion, acolo unde vom efectua timp de o săptămână primele antrenamente de acomodare. După care, pe data de 31 ianuarie vom susține un cantonament centralizat de șapte zile în stațiunea Secu. Nu știm sigur dacă după acest cantonament vom mai merge undeva. Se discută să mergem în Croația trei sau patru zile, dar acest lucru depinde de conducerea clubului. Oricum, cele mai multe antrenamente le vom face la baza noastră de la Lupac. De asemenea, vom disputa și meciuri amicale. De-a lungul pregătirii avem programate jocuri amicale cu Buziaș, Ghiroda și Lugoj, unele dintre ele vor fi tur-retur. Formația din Ghiroda ocupă locul I în seria ei din Liga 3. Amicalul cu Ghiroda îl vom disputa pe 5 martie, iar cu Lugoj și Buziaș s-ar putea să jucăm în sistem tur-retur, în luna februarie. Sunt dispus să jucăm cât mai multe amicale, și cu echipe din Caraș-Severin, asta în cazul în care vom fi contactați”, a declarat Boșco Vișatovici, antrenorul Voinței Lupac.
În ce privește lotul, tehnicianul Lupacului spune că se încearcă transferul mai multor jucători, iar plecarea lui „Ață” Avramovici la Deva nu este sigură, deși clubul hunedorean îl dă ca și transferat pe atacantul Voinței.
„Legat de lot nu mă pot pronunța. Suntem în discuții cu unii jucători pentru posturile de fundaș central, fundaș dreapta și atacant. Îmi doresc un atacant pentru a-l înlocui pe Alexandru Avramovici, în cazul în care acesta va pleca la Deva. Dar nici transferul lui nu este sigur, decizia finală va fi a conducerii și vom vedea dacă i se va da drumul sau nu. Totuși, îmi doresc să avem dubluri pe posturi, vreau să avem o concurență pe fiecare post cât mai acerbă. Presupun că până pe data de 16 ianuarie vom ști sigur ce jucători vor veni și care vor pleca. Până atunci sunt doar discuții”, a mai precizat Vișatovici.
JCS-Ștefan Moraru