CARANSEBEŞ – Cartierul Nord al Caransebeșului va fi modernizat cu fonduri din Programul Regional Vest 2021-2027!
Asta chiar dacă în ultima perioadă, în zonă, s-a realizat un loc de joacă modernizat și s-au reabilitat complet Grădinița PP4 sau parțial fosta Școală Generală 7, care acum este gazdă pentru Liceul Baptist.
Primarul Felix Borcean spune că municipalitatea își va concentra atenția și asupra acestui cartier, situat foarte aproape de zona centrală. În acest sens, se lucrează deja la proiectul ”Regenerare urbană spații publice, Cartier Nord, Municipiul Caransebeș”, care va fi depus la ADR Vest. De altfel, Primăria Caransebeș a lansat un chestionar pentru cetățeni, care vizează identificarea problemelor și necesităților specifice spațiului public aferente cartierului Nord.
„Cartierul Nord nu a fost exclus din ecuație niciodată, pentru că avem acolo, de exemplu, cel mai frumos și cel mai nou loc de joacă din oraș, avem Grădinița PP 4 ca nouă, avem Liceul Baptist cu modernizări. Vreau un cartier cu mult spațiu verde, cu prioritate pentru pietoni, cu mobilier urban și iluminat public modern, cu parcări reconfigurate!”, ne-a declarat Felix Borcean.
Reprezentanții municipalității au discutat deja cu oficialii ADR Vest, aceștia făcând mai multe recomandări pentru ca proiectul să fie unul finanțabil prin Programul Regional Vest 2021-2027. Pentru acest gen de proiect, valoarea eligibilă este cuprinsă între 500 de mii și 10 milioane de euro, în cazul municipiilor precum Caransebeșul.
JCS-N.C.