CARANSEBEȘ – E vorba de firma din Măgurele care câștigă contracte pe bandă rulantă de zeci de milioane de lei la Compania Națională de Investiții pentru bazine de înot, creșe și săli de sport, însă anul trecut nu a raportat decât 6 angajați!
De aproape un an de zile a predat Primăria Caransebeș amplasamentul din zona Racovița, unde ar trebui construită noua creșă, însă de atunci mai nimic nu s-a întâmplat. De ce? Am aflat recent de la primarul Caransebeșului, Felix Borcean. „Firma care a câștigat licitația organizată de CNI trebuia să se apuce de lucru. Ce a făcut firma asta? Nu a subcontractat, pur și simplu și-a angajat oameni de-ai locu-lui. Nu evoluează (lucrarea-n.r.), noi de un an am predat terenul, nu s-a întâmplat nimic de un an de zile, sunt 16 milioane de lei. Eu știu și care sunt practicile, vine o firmă din București care ia contractul și zice <<ia luați voi, dar mie să-mi dați 20 la sută, eu cu 20 la sută, voi cu restul vă ocupați de lucrare, sunt banii voștri>>, asta e tactica. Nu mă interesează decât să se lucreze la acest obiectiv. Repet, am predat amplasamentul acum un an! Pot să am temerea că și la bazinul de înot, tot pe CNI, va fi aceeași situație. Ce firmă vine din București să-și aducă o cohortă de muncitori, să-i cazeze, așa că tot cu oameni din zonă vor lucra, care vor fi mai fâșneți să se apropie de constructor. Eu m-am gândit că de aia sunt atât de neplăcut de PSD pentru că nu fac înțelegeri cu firme de casă. Vreau să văd că se mișcă ceva, dacă de un an și de abia acum începem să moșmonim acolo, să viermuim cu 2-3 oameni!”, a spus edilul Caransebeșului.
Mai mult, Borcean s-a declarat de-a dreptul consternat când a văzut ce oameni lucrează la creșă. E vorba de foști angajați ai SPIR dați afară pentru diverse probleme sau alții care au avut colaborări deficitare cu primăria. „Unul e Dragomir, membru PSD, pe care eu l-am angajat la SPIR și a făcut niște lucruri care m-au determinat să-l demit. La măsurători lucrează un topograf agreat de PSD, dar din punctul meu de vedere slab profesional, primăria a mai lucrat cu el, și mă trezesc că el face jocurile acolo, dl Ghergher. Cine sunt oamenii și utilajele care lucrează la creșă? Cu fotografii. Oamenii viceprimarului, dacă greșesc, îmi cer iertare. Păi cum să nu fiu supărat când o lucrare așa importantă încape pe mâna unor asemenea oameni cu care eu am avut doar divergențe? Să am eu încredere că această creșă va avea un parcurs normal? Și unde credeți că stau oamenii aceștia toată ziua? La Palace (fieful PSD-n.r.)! Am supoziția că nu se va finaliza creșa în timp util doar pentru a nu a fi o realizare a administrației actuale.”, și-a explicat primarul Caransebeșului temerile cu privire la creșa din Racovița.
La final se cuvine o întrebare… retorică, evident. Cum evaluează cei de la CNI licitațiile în așa fel încât o astfel de firmă precum cea din Măgurele, cu doar 6 angajați în 2022, din capătul celălalt al țării, la concurență cu firme din Timișoara sau Arad, câștigă contracte pe bani grei, și nu doar la Caransebeș, ci în multe alte orașe din Transilvania și Banat?
JCS-R.M.