Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Specialiștii pirotehnici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin au fost solicitați să intervină pentru asanarea unei bombe de aruncător, calibru 120 milimetri, în curtea Școlii Gimnaziale Nr. 7 din municipiul Reșița!

Muniția, rămasă neexplodată cel mai probabil din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost găsită în 8 martie, cu prilejul derulării lucrărilor de reabilitare a unității de învățământ. „În prezent, elevii nu desfășoară cursuri în corpul de clădire unde se execută aceste lucrări. Muniția a fost cercetată, identificată, ridicată transportată și depozitată în siguranță, în vederea distrugerii ei ulterioare. Pompierii militari cărășeni reamintesc persoanelor care execută diferite activități și depistează muniții să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă și să anunțe de urgență, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgență profesioniste!“, precizează ISU „Semenic“.

JCS-A.M.