Caraş-Severin, Romania

BOCȘA – Salvatorii cărășeni au derulat o misiune pirotehnică în orașul Bocșa!

„Specialiștii pirotehnici din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin au fost solicitați să intervină marți pentru o nouă misiune de asanare a teritoriului de muniție rămasă neexplodată. A fost vorba despre o bombă aruncător artilerie calibru 120 mm, descoperită pe raza localității Bocșa. Muniția a fost cercetată, identificată, ridicată, transportată şi depozitată în siguranță, în vederea distrugerii ei ulterioare!“, se arată într-un comunicat remis redacției.

De asemenea, în perioada sărbătorilor, salvatorii au intervenit în județ în 49 de situații de urgență, 30 dintre ele vizând asistența de persoane și acordarea de prim ajutor, două incendii, misiuni de verificare a secțiilor ATI, dar și de prevenire în zona lăcașelor de cult.

JCS-A.M.