REŞIŢA – Componentul echipei Muncitorul Reşiţa, portarul Bogdan Lolea, a fost convocat la Lotul României de fotbal U 17, urmând să se prezinte la Mogoşoaia sâmbătă, 4 mai a.c.
După două zile de pregătiri la complexul sportiv, naţionala de juniori a ţării noastre va efectua un cantonament de şapte zile în Italia, cu un turneu amical internaţional. Apoi, duminică, 19 mai a.c., Bogdan Lolea va pleca la Chişinău, pentru turneul internaţional FA Moldova Cup.
„Este un program încărcat, dar mă bucur că am fost convocat, ceea ce înseamnă că am confirmat încrederea acordată de antrenori“, ne-a declarat tânărul fotbalist de la Muncitorul Reşiţa.