Noua sală de sport din Bocşa, inaugurată cu acest prilej, a găzduit, recent, întrecerile etapei judeţene a Olimpiadei naţionale a Sportului Şcolar la fotbal pe teren redus, pentru liceeni.
Au participat opt echipe, competiţia desfăşurându-se în sistem eliminatoriu. La final, după mai bine de opt ore de dispute, laureata ediţiei din acest an a fost echipa Liceului „Tata Oancea“ din Bocşa, care a înregistrat următoarele rezultate: 6-1, cu Grupul Şcolar Anina; 2-1, cu Grupul Şcolar Moldova Nouă; 3-1, în finală, cu Liceul „Hercules“ Băile Herculane.
De altfel, formaţia bocşeană, pregătită de prof. Silviu Mustăţi, a reeditat succesul din ediţia precedentă. Iar rodul acestei performanţe sunt sprijinul asigurat atât de conducerea liceului, de primărie şi de omul de afaceri Marius Cîrpean.
Sprijin consistent
„Şcoala, prin domnul director Ioan Cioloş, ne-a ajutat cu echipamentul de joc, domnul primar Mirel Patriciu Pascu ne-a procurat treningurile de prezentare, iar dl Marius Cîrpean a fost permanent alături de noi“, ne-a declarat prof. Silviu Mustăţi.
Marius Moraru
