Autorităţile locale din Curtici se confruntă cu două probleme majore, rămase nerezolvate de ani de zile. Prima o reprezintă pasajul de trecere peste calea ferată, de la intrarea în localitat, iar cea de-a doua fiind starea proastă o staţiei CFR din oraş.
„La acest pasaj, intrarea în oraş este blocată de multe ori din cauza activităţii din gara Curtici. Cea mai bună soluţie pentru rezolvarea acestei probleme este fie construirea unui pasaj subteran, fie a unui viaduct peste calea ferată. Aici este vorba, dincolo de costul investiţiei, şi de alte aprobări şi nu ne ajută nimeni”, susţine primarul Nicolae Aaniţei.
În ceea ce priveşte staţia CFR, primarul acuză Regionala Timişoara că nu se prea interesează de aspectul să exterior, astfel încât toţi cei care intră în România pe aici au parte de o primă imagine dezolantă.
L.S.
