Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan vorbește despre o platformă online prin intermediul căreia cetățenii pot reclama cazurile în care birocrația copiilor și a dosarelor cu șină nu se lasă dezrădăcinată!

O nouă lege interzice tuturor instituțiilor și autorităților publice să ceară dosare cu șină sau alte articole de birotică sau papetărie. Tot ele nu pot cere copii ale cărților de identitate, ale documentelor sau avizelor emise de administrația publică. Funcționarii pot face copiile de care au nevoie la ghișeu, gratuit. Și chiar dacă noul cadru normativ este unul bun, nu există presiunea vreunei sancțiuni, însă cei afectați au la dispoziție câteva instrumente de luptă împotriva birocrației, iar funcționarii culpabili pot fi cercetați disciplinar dacă se depun plângeri împotriva lor.

Dosarul cu șină a fost interzis, iar instituțiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii ale avizelor sau ale documentelor care au fost emise de către alte instituții publice. Prevederile sunt parte dintr-o lege inițiată de colegii parlamentarii din PNL, promulgată în ianuarie 2023 și care a intrat în vigoare pe 4 iulie 2023. Cetățenii au la dispoziție site-ul www.romaniafaradosar.ro, unde pot vedea prevederile legii, dar pot și semnala dacă se confruntă cu o situație în care le sunt cerute dosare cu șină, diverse alte obiecte de papetărie sau copii după documente emise de alte instituții ale statului. Cetățenii nu vor mai pierde timp la cozi sau bani pentru copierea unor acte pe care statul le deține deja. Debirocratizarea și digitalizarea administrației publice, dar și simplificarea relației stat-cetățean sunt priorități ale PNL, atât în Parlament, cât și în Guvern.“, a încheiat liberalul cărășean.

Platforma pune la dispoziția cetățenilor un fel de formular întocmit ca la carte, adresat Instituției Prefectului județului ales de cel care face sesizarea, în care trebuie adăugată doar situația concretă întâlnită de cetățean, și care se va transmite online.

JCS-T.K.