Caraş-Severin, Romania

Astfel, primii 47 de pensionari care vor ajunge la ghişeul Casei Judeţene de Pensii şi alte Asigurări Sociale Caraş-Severin vor primi un astfel de bilet. De această dată se va merge pe vechiul sistem, şi anume cine are actele în regulă şi ajunge mai repede la CJP pleacă într-una din staţiunile în care CNPAS pune locuri la dispoziţia bătrânilor pentru tratamente.

Acest lucru înseamnă că pensionarii vor beneficia de un număr de 47 de bilete de tratament fără repartizare electronică, întorcându-ne la varianta primii veniţi, primii serviţi.

„Cei care au acte depuse pentru staţiunile în care ne-au fost alocate bilete de tratament începând cu 9, 10 sau 11 iulie 2010, trebuie să se prezinte la ghişeul de bilete de tratament cu numărul de înregistrare al cererii, cuponul de pensie pe luna iunie precum şi trimiterea de la medicul de familie“, ne-a informat directorul coordonator al Casei de Pensii Caraş-Severin, Cătălin Bîcleşanu.

Staţiunea 1 Mai şi Geoagiu Băi (câte 2 locuri), Buziaş (17 locuri) – plecare din 10 iulie, Bala (4 locuri), Moneasa şi Olăneşti (câte 2 locuri) – plecarea urmând fi în data de 9 iulie şi mai sunt valabile alte 18 locuri tot în staţiunea Buziaş, însă cu plecare din data de 11 iulie 2010.