Caraş-Severin, Romania

BERZASCA – Anul 2025 a fost unul extrem de dificil din punct de vedere financiar pentru comuna Berzasca, însă administrația locală a reușit, în ciuda tuturor obstacolelor, să ducă la bun sfârșit un proiect european major, început în urmă cu aproape un deceniu!

Primarul comunei Berzasca, Petru Furdui, a declarat că, deși presiunea financiară a fost uriașă, finalul de an aduce și un aspect pozitiv important. „A fost un an greu, din punct de vedere financiar, în primul rând. Cu toate acestea, am reușit totuși să încheiem un proiect mare, unul care era legat încă din 2016.“, a precizat edilul. Este vorba despre un proiect european prin care au fost reabilitate, modernizate și dotate cele trei cămine culturale din localitățile Berzasca, Liubcova și Drencova. Lucrările au fost finalizate la limită, însă cu rezultate foarte bune. „Lucrurile s-au încheiat în ultimul moment, dar cu lucrări foarte bine executate, apreciate atât de Inspecția de Stat în Construcții, cât și de finanțator. A fost o mobilizare deosebită din partea constructorului, dar și a meseriașilor din comună.“, a mai spus primarul. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la aproximativ 700.000 de euro, fiind cel mai important proiect implementat în ultimii ani în comună.

În contrast cu această realizare, situația financiară a Primăriei Berzasca este una extrem de dificilă. „Din punct de vedere financiar, e foarte rău. Avem plăți restante la impozitul pe salarii, nu am plătit contribuțiile la stat din luna august și avem două luni de salarii restante la primărie.“, a explicat Petru Furdui.

Edilul subliniază că problemele nu sunt cauzate de o proastă gestiune, ci de nealocarea sumelor aprobate prin bugetul de stat. „Ministerul de Finanțe nu a repartizat sumele care au fost aprobate inițial. Asta ne-a obligat să funcționăm doar din venituri proprii și din sumele foarte mici primite de la bugetul de stat.“, a adăugat acesta. În aceste condiții, administrația locală a fost nevoită să suporte inclusiv costurile creditelor din Trezorerie, necesare pentru cofinanțarea proiectelor și pentru acoperirea indexărilor generate de creșterea prețurilor materialelor și a salariilor.

Pe lângă proiectul căminelor culturale, în comună s-a lucrat și prin Programul „Anghel Saligny“, la stația de tratare a apei, unde aproximativ 60% din investiție a fost realizată de constructor pe cheltuiala proprie, din cauza blocajelor financiare și a suspendării plăților. Alte proiecte, precum străzile și podul din Liubcova, au fost sistate din același motiv.

Pentru perioada următoare, Primăria Berzasca pregătește licitația pentru un parc fotovoltaic de 400 kW, care va asigura consumul de energie al instituțiilor din subordine, dar și lansarea licitației pentru un centru multifuncțional finanțat din fonduri europene, ce ar urma să fie finalizat până la sfârșitul anului viitor.

În ceea ce privește anul 2026, primarul spune că este prea devreme pentru a vorbi despre planuri ambițioase. „Așteptăm să vedem ce măsuri va adopta Guvernul. Abia după aceea ne vom putea face o strategie clară.“, a concluzionat Petru Furdui, menționând că administrația locală va pune accent pe aplicarea noii legislații fiscale și pe recuperarea datoriilor de la persoanele fizice și juridice rău-platnice.

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu